Moment istoric: a fost semnat contractul pentru Autostrada Unirii, care leagă Transilvania de Moldova. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a scris pe Facebook că „Moldova a așteptat suficient”.
Ministrul Transporturilor a anunțat semnarea contractului pentru proiectarea Autostrăzii Unirii, chiar dacă sectorul licitat nu acoperă întreaga lungime a autostrăzii. Mai exact, este vorba de sectorul Târgu Neamț – Iași – Ungheni, ceea ce înseamnă că Moldova mai are de așteptat până va avea o autostradă care să străpungă lanțul Carpatic spre Transilvania.
Proiectul autostrăzii „Unirii”, numerotată ca A8, prevede conectarea regiunilor istorice Transilvania și Moldova. Astfel, de la Târgu Neamț, A8 ar trebui să treacă munții Carpați și să se conecteze la A3 (Autostrada Transilvania) în zona orașului Târgu Mureș. După cum se vede, Moldova a așteptat mult, dar nu suficient, după cum spune ministrul transporturilor Cătălin Drulă.
„S-a semnat contractul pentru proiectarea completă (studiu de fezabilitate + proiect tehnic) a Autostrăzii Unirii, A8 – sectorul principal între Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Astăzi, la semnarea care a avut loc la sediul CNAIR, i-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos și Lețcani. Moldova a așteptat suficient ca să aibă drumuri moderne. Pentru mine atât A8, cât și A7 sunt priorități și facem toate eforturile împreună cu echipa din minister și CNAIR ca să devină realitate în teren cât mai repede. Vrem și ne luptăm ca ambele proiecte să aibă finanțare din PNRR”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
Sectorul cuprins între Târgu Mureș și Târgu Neamț este blocat de „incapacitatea” firmei de proiectare, după cum anunța în ianuarie conducerea CNAIR.
„În ceea ce priveşte proiectarea sectorului Târgu Mureş – Târgu Neamţ, există o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia să monitorizăm permanent acest prestator de servicii. Astfel, în fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizăm stadiul evoluţiei serviciilor de proiectare pe acest proiect”, declara Mariana Ioniţă, directorul general al CNAIR.
Luna viitoarea urmează să fie lansată și licitația pentru construcția tronsonului Ploiești – Buzău din Autostrada Moldovei (A7). Aceasta va reprezenta cea mai importantă conexiune a Moldovei, asigurând o cale rapidă de legătură între București și granița de nord cu Ucraina, la Siret. Traseul A7 trece prin Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani și Suceava, fiind conectată cu A8 în zona Pașcani. Cu excepția tronsonului Ploiești – Buzău, toate celelalte sunt încă în faza de proiectare.